Read more: The Romanian Journal of Psychology

Ce înseamnă opt ani (1966-1974) atunci când au trecut alți treizeci și nouă....

Joi, 23 ianuarie 2014, orele 11:00-13:00, a avut loc întâlnirea-eveniment cu

Prof. Dr. Șerban IONESCU

Universitatea Paris 8 Vincennes - Saint-Denis (Franta) & Université du Québec à Trois-Rivières (Canada).

Întâlnirea a reprezentat o ocazie valoroasă a psihologilor și a medicilor psihiatri de a discuta despre viața și cariera unui cercetător de excepție, al cărui traseu profesional include opt ani petrecuți în cadrul Institutului de Psihologie al Academiei Române.

Medic psihiatru și psiholog clinician, profesor emerit la Universitatea Paris 8 Vincennes - Saint-Denis (Franța) și la Université du Québec à Trois-Rivières (Canada), prof. dr. Șerban IONESCU (13 decembrie 1938, Călăraşi) este autor și coautor a peste 230 de publicații, dintre care 27 de cărți, printre care «Traité de résilience assistée» (Presses Universitaires de France, 2011), «Psychopathologie de l’adulte. Fondements et perspectives» (Berlin, 2010) și «Méthodologie de la recherche en psychologie clinique» (Presses Universitaires de France, 2009).

În perioada 1966-1974 a fost cercetător stagiar şi apoi cercetător ştiinţific în cadrul sectorului de psihopatologie şi defectologie al Institutului de Psihologie al Academiei Române, avându-l ca director pe profesorul Alexandru Roşca. Între 1974 şi 1977 a lucrat sub direcţia acad. Kreindler şi prof. Predescu, în calitate de cercetător la Institutul de Neurologie şi Psihiatrie al Academiei de Ştiinţe Medicale, asigurând coordonarea cercetărilor de psihiatrie infantilă şi, în mod particular, a studiului longitudinal al dezvoltării psihomotorii a copiilor prematuri din sectorul 5, Bucureşti.

Prof. dr. Șerban IONESCU este absolvent al Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti (1962) şi al Facultăţii de Filosofie (secţia de psihologie) din cadrul Universităţii din Bucureşti (1970). A obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale (psihiatrie) în 1972, la Institutul de Medicină din Timişoara, sub conducerea științifică a profesorului Eduard Pamfil cu teza intitulată „Adaptarea socio-profesională a deficienţilor mintal”. În 1981, sub direcţia profesorului Rene Zazzo, specialist de renume mondial în domeniul psihologiei şi psihopatologiei copilului, obţine un doctorat de stat (echivalent cu titlul de doctor docent) la Universitatea Paris 10 Nanterre.

În data de 23 ianuarie 2013, prof. dr. Șerban Ionescu a revenit la Departamentul de Psihologie al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”, unde a susținut o prelegere în fața mai tinerilor săi colegi și a invitaților acestora.

Vă prezentăm în continuare câteva extrase din prelegerea prof dr. Șerban Ionescu, cu privire la anii petrecuți în nstitut și la conceptul psihologic modern de „reziliență”:

• „Perioada 66-74 a fost foarte importantă pentru mine din punct de vedere al formării în domeniul cercetării, pentru că înainte de a veni la Insitut lucrasem ca medic stagiar de neuropsihologie infantilă, stagiar la Siret, 3 ani şi jumătate, învăţasem foarte multe lucruri, lucrasem cu profesorul Repciug cu profesorul Cajal, adică erau tot felul de lucruri care se făcuseră, dar n-aveam deloc o formare în materie de cercetare. Nu ştiam cum se pune pe picioare o cercetare, ce se întâmplă, care sunt etapele şi aşa mai departe. Şi în această situaţie am venit la Institut. Aici am avut o serie de mentori”.

• „Am condus o serie de teze de doctorat şi o serie de cercetări consacrate rezilienţei în diverse situaţii - rezilienţa la copii de migranţi, la fetele din Africa de Nord care vin în Franţa (ceea ce ne-a permis dezvoltarea conceptului de rezilienţă şcolară). Am avut, de asemenea, o studentă americană cu care am lucrat problema rezilienţei la nemţii care pleacă în misiuni umanitare în lume, am dorit să aflăm ce se întâmplă cu ei. O altă doctorandă a lucrat pe copii din Columbia expuşi în mod cronic la violenţa socială. O alta a lucrat pe rezilienţa în situaţii de atentat. A avut loc un atentat la Paris, la staţia Port Royal şi am avut posibilitatea urmăririi timp de 3 ani a celor care erau acolo. Am studiat, totodată, rezilienţa la deportaţii din lagăre de concentrare, la bolnavii psihic cronici, reziliența în cadrul fenomenului de foster age în Africa, în situaţii de dictatură. Problema transmiterii transgeneraţionale a rezilienţei a reprezentat conținutul unei teze făcută în Liban, având ca subiecți imigranţi armeni care s-au refugiat în această țară după genocidul armenian. Am investigat problema rezilienţei în cadrul bolii Alzheimer, rezilienţa la copii din Haiti, apoi ne-am aplecat asupra spectrului factorilor de risc în tulburările autiste, am studiat rezilienţa în perspectiva ciclului vieţii, creaţia artistică şi rezilienţa. S-a adunat în felul acesta foarte mult material, cu privire la un concept care este foarte mult discutat”.
• „Reziliența nu este un concept bine lămurit. Unii autori vorbesc chiar despre un „concept-metaforă”. Cuvântul în sine (în engleză – „rebound” , în franceză – „rebondir”) înseamnă a lua din nou avânt, a reporni. Reziliența presupune să continui să funcționezi relativ bine, fără a avea manifestări de patologie, după ce suferi un traumatism sau o adversitate cronică. Însă acest concept pune încă foarte multe probleme, unii îl consideră ca rezultat – absenţa de patologie; alţii îl consideră ca o caracteristică individuală sau ca un ansamblu de caracteristici individuale. Alţii – şi aceștia reprezintă majoritatea cercetătorilor la ora actuală –, îl consideră un proces. Este vorba despre modul în care se construieşte rezilienţa. Drept urmare, procesul de reziliență a început să beneficieze de diverse modele – protecţie, compensaţie, modelul challenge. Acum a apărut un alt model, care vizează stările afective pozitive şi negative. Există foarte mari discuţii pe această temă. Pentru a avansa pe linia înţelegerii procesului respectiv, am făcut o cercetare (acum suntem în curs de a publica rezultatele) în Mongolia, România, Ruanda, Algeria, Togo, Franţa şi Canada. Am utilizat două instrumente, o scală de rezilienţă, pe care am tradus-o și adaptat-o (Wagnild şi Young) și un instrument-inventar de factor de risc şi de protecţie, care ne-a permis să vedem diferenţele între țări. În al doilea rând, am lucrat pe cazurile extreme, adică pe cei care au obţinut scorurile cele mai joase și cele mai înalte pe scala Wagnild şi Young, pentru a vedea care este istoria lor, pentru a examina interacţiunea și echilibrul între factorii de risc, pentru a vedea ce întâmplă cu aceste persoane atunci când sunt declarate reziliente. Ştim acum care sunt mecanismele rezilienței şi, pe această bază, am propus un nou concept, acela de rezilienţă asistată. Am publicat în Franţa un tratat, care a fost tradus anul acesta și în România, în care am prezentat o nouă metodă de intervenție în cazul persoanelor în situaţie de risc. Este o metodă care are nişte caracteristici foarte precise. Ea cere o dezînvăţare a practicilor tradiţionale şi învăţarea unor noi practici, a unor noi moduri de a interveni. Sunt pe punctul de a realiza o diplomă de formare universitară în acest domeniu şi de a o aplica şi în România. Sunt mulţi interesaţi în Canada, Africa de Est, Africa de Vest, Oceanul Indian în legătură cu acest nou procedeu de intervenţie. Vă mulţumesc foarte mult pentru această întâlnire şi pentru plăcerea pe care o resimt”.

Alte repere biografice

În 1977, prof. dr. Șerban Ionescu se stabileşte în străinătate, iar din 1979 devine asistent al profesorului Rene Zazzo în cadrul Laboratorului de psihobiologie a copilului de la Ecole Pratique de Hautes Etudes din Paris. Din 1980, începe o intensă activitate didactică în mai multe universităţi din Canada, Belgia şi Franţa: Universitatea din Huli (1980-1981), Universitatea din Trois-Rivieres (1981-1993), Universitatea Paris 8 din St. Denis (1988-1993), Universite Libre de Bruxelles (1996-1997) şi Universitatea Rene Descartes-Paris 5 Sorbonne Sciences Humaines (din 1993).

Timp de 11 ani (1982-1993) este director al Centrului Universitar de Consultaţii Psihologice din Trois-Rivieres (Quebec, Canada), centru care, pe lângă consiliere și psihoterapie, asigură formarea în domeniul psihoterapiei. În perioada 1998-2002, este director al Institutului de Psihologie din Paris, componentă a Universităţii Rene Descartes creată în 1920 de Henri Pieron, iar în 2002, devine vicepreşedinte al Universităţii Rene Descartes.

Prof. Șerban Ionescu este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (din 1993), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Timişoara, 1998 şi Liege, 1999, profesor emerit al Universite du Quebec a Trois-Riveres (din 2001).

Contribuţiile aduse de studiile sale vizează: evoluţia, în timp, a psihopatologiilor şi, în particular, a tulburărilor grave ale dezvoltării psihologice; context cultural şi manifestări psihopatologice; psihopatologie socială; abordarea integrativă a teoriilor psihopatologice şi a intervenţiei în cazul tulburărilor mentale; reziliență și adaptare la stress; rolul factorilor sociali în etiologia tulburărilor mentale şi a repercursiunilor bolii mentale asupra relaţiilor pacientului cu mediul său social; etc.

Lucrări de referinţă (selectiv)

• Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mental, Bucureşti, 1975;
• L’intervention en deficience mentale, Bruxelles, 1987-1990;
• La peur du SIDA: faits etablis sur differents echantillons de population et nouvelles recherches. Psychologie francaise, 1989;
• Quatorze approches de la psychopathologie, Paris, 1991;
• La deficience intellectuelle. Pratiques de l’integration, Paris, 1995;
• Les mecanismes de defense. Theorie et clinique, Paris, 1997;
• Psychopathologie et societe, Paris, 1997;
• Approches interculturelles en deficiense mentale: l’Afrique, L’Europe, le Quebec, Namur, Presses Universitaires de Namur, 1999.
• Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti, 2001;
• La resilience, Geneva, 2001;
• Méthodologie de la recherche en psychologie clinique, Paris, Presses Universitaires de France, 2009;
• Psychopathologie de l’adulte. Fondements et perspectives, Berlin, 2010;
• Traité de résilience assistée, Paris, Presses Universitaires de France, 2011 / București, Editura Trei, 2013.

{shareit}