Conferinta Internaţională „Psihologia şi realităţile lumii contemporane”

 

Conferinţa Internaţională  „Psihologia şi realităţile lumii contemporane”

PSIWORLD 2011, Ediţia a 2-a

Bucureşti, 27-30 octombrie 2011

 


Între 27–30 octombrie 2011, la Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei s-au desfăşurat lucrările celei de-a doua ediţii a Conferinţei Internaţionale “Psychology and the Realities of the Contemporary World – PSIWORLD 2011”, organizată de Societatea Română de Psihologie Experimentală Aplicată, cu sprijinul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Au coordonat conferinţa Dr. Charles A. Nelson III, profesor la Harvard  Medical School, director al Laboratorului de Neuroştiinţe cognitive, Division of Developmental Medicine, Children`s Hospital Boston şi Dr. Mihai Aniţei, profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti.

 

 

Lucrările Conferinţei au beneficiat de participarea extraordinară a unor invitaţi speciali: 

Conferinţa a avut şase secţiuni (Psihologie clinică şi Psihoterapie, Psihologia muncii, a traficului şi transportului, Psihologie educaţională, Psihopedagogie, Psihologie militară, Ştiinţele Educaţiei). Ariile de cercetare acoperite au fost următoarele: comportamentele adictive, agresivitatea şi violenţa socială, schimbări comportamentale, practici de învăţare eficientă, autoreglarea emoţională, practici terapeutice şi de promovare a sănătăţii, evaluarea programelor psihologice de intervenţie în cadrul comunităţilor, diagnoză şi intervenţie psihologică în domeniul militar, servicii psihologice şi programe pentru persoanele cu nevoi speciale etc.

Din partea Institutului au participat cu lucrări ştiinţifice: Dr. Ana-Maria Marhan, Dr. Mihai Micle,  Dr. Doina Săucan, Dr. Mihaela-Camelia Popa, Dr. Bogdan Danciu şi As. cerc. Georgeta Preda.
 
Calitatea participanţilor şi a lucrărilor prezentate au fost recunoscute şi apreciate. Lucrările acceptate au trecut printr-un proces de evaluare de tip double blind review Corpul de evaluatori a fost selecţionat de către comitetul de organizare pe criterii de competenţă profesională. Pe baza unui contract cu Elsevier, articolele acceptate urmează a fi indexate în baze de date internaţionale precum ScienceDirect, Scopus, Thomson Reuters Conference Proceedings Citation Index (ISI Web of Science).